Vorbe de clacă – cu înțelesul de vorbe fără miez sau în sens de flecăreală, e o expresie legată de mica șezătoare de muncă colectivă benevolă, denumită clacă, unde de obicei se povestesc glume, snoave, ghicitori etc. Într-o epistolă, Caragiale scria: „Dacă... ai poltă și vreme să mai schimbăm două vorbe de clacă, mă găsești, după amiazi, 4 jum. – 5, la Gambrinus” (Opere vol. VIII, „Corespondență”, pag. 332.) FOL.